Majoritatea am auzit despre ea, majoritatea știm cum arată. Un mânz abătut, cu ganglionii (limfonodurile) capului umflați sau deja deschiși și cu puroi care curge din acele abcese: ne uităm la el și imediat spunem „Are gurmă”. Aceasta este gurma în forma ei clasică, pe care adesea o denumim pe la noi „buba mânzului” și despre care auzim uneori că toți mânjii trebuie să o aibă, să treacă de ea, încât mai târziu să fie imuni la ea. Asemănător cu bolile copiilor, despre care știm că evoluează mai grav atunci când sunt contractate mai târziu și nu „la vremea lor”. Dar oare chiar așa să fie? Uneori ne mai punem câte o întrebare, când o vedem manifestându-se la cai adulți. O recunoaștem mereu, știm cum arată.
Limfonoduri retro-mandibulare tumefiate (umflate), sub-mandibulare deja abcedate, deschise, din care se scurge puroi. Gurma îmbolnăvește caii și celelalte ecvine „de când e lumea”. A fost descrisă deja în Evul Mediu, s-a studiat de atunci încoace și cea mai mare parte a celor implicați în creșterea cailor știu multe despre ea – însă evoluția științei din ultimele două decenii ne poate ajuta acum cu adevărat să reducem riscul infectării, suferința cailor individuali și pierderile economice ale proprietarilor. Mai mult decât vreodată în trecut, cunoștințele de care dispun specialiștii ne permit reducerea răspândirii acestei boi și controlarea eficientă a focarelor, acolo unde ea apare.
Ce știm despre gurmă în prezent?:
Este o boală infecțioasă, contagioasă specifică ecvinelor (cai, ponei, măgari și hibrizii lor):
- Se află pe locul întâi în lume, ca frecvență a diagnosticării.
- Doar în Marea Britanie sunt diagnosticate în laborator anual în jur de 600 de focare de gurmă – cazurile fără testare de laborator sunt mult mai multe!
- Singura țară din lume liberă de gurmă este Islanda.
- Nu discriminează: poate să apară în orice tip de sistem de creștere a cailor, de la gospodării simple la centre de echitație, ferme de reproducție – și până la facilitățile cele mai prestigioase cu cai de mare valoare; chiar și ferma Alteței sale Regale Prințesa Anne a Marii Britanii a fost supusă unui focar de gurmă!
- Cauzează suferință reală, uneori extremă, cailor bolnavi și poate produce complicații la până la 20% din cazuri, punându-le în pericol supraviețuirea (Purpura hemoragica și gurma metastatică).
- Toți caii sunt susceptibili să se îmbolnăvească, iar după stingere în aproximativ 75% din focare rămân cai purtători (până la 10% din cei trecuți prin boală): cai aparent sănătoși, dar care nu sunt liberi de bacteria gurmei și pot infecta, îmbolnăvi de gurmă alți cai.
Agentul cauzator al gurmei este bacteria Streptococcus equi
Streptococcus equi este:
- O bacterie complicată, în evoluție, cu caracteristici specifice (Gram pozitivă, cu creștere aerobă, beta-hemolitică, grupa Lancefield C, capsulată), prezentând mai multe tipuri/tulpini, care pot fi împărțite în șase grupe diferite.
- Capsula îi permite o rezistență mai mare în medul exterior (până la șase săptămâni în apă), dar și să scape de sistemul imun al gazdei.
- Identificarea tipului/tulpinii în laborator permite trasarea sursei infecției de la un focar la altul.
- Bacteria se poate multiplica doar în corpul ecvinelor, însă poate rezista în mediu, în special în apă și înglobat în materiale patologice: secreții nazale și puroi în primul rând.
- Este sensibilă la o gamă largă de dezinfectante.
- Supraviețuiește puțin în condiții de căldură, uscăciune, raze solare (ultraviolete) directe, dar mult mai mult în umezeală, pe așternutul grajdurilor și până la șase săptămâni în apă.
- Intră în organismul ecvinelor prin inhalare (inspirare pe nări) sau ingerare (consumată cu furajele), se atașează de tonsilele (amigdalele) linguale și palatine, apoi intră în limfonodurile submandibulare și retrofaringiene (ganglionii), unde poate fi depistat în doar câteva ore!
- Infectarea ecvinelor se produce prin contact direct și indirect.
- Contactul direct, când calul bolnav se atinge de cel sănătos, duce la transferarea bacteriilor și infectare.
- Contactul indirect se realizează prin materiale infectante (secreții, puroi) aflate pe pardoseli, așternut, suprafețe din grajd sau purtarea acestora de la calul bolnav la cel sănătos pe echipamente, ustensile, obiecte folosite în grajd, pe hainele sau mâinile oamenilor care lucrează cu caii. Medicii veterinari, de exemplu, sunt atenți inclusiv la dezinfectarea unor obiecte cum ar fi stetoscopul, termometrul sau telefonul, atunci când le folosesc lucrând cu cai cu gurmă. O modalitate importantă de infectare prin contact indirect este prin sursele de apă la care au acces atât calul bolnav de gurmă, cât și cei sănătoși, deoarece apa în care ajung secreții sau puroi de la calul bolnav rămâne infectantă timp îndelungat, până la șase săptămâni.
- Gurma NU se răspândește prin aer. Într-adevăr, puroiul sau mucusul pot fi aruncare prin tuse și pot, astfel, transfera bacterii, însă dar bacteria nu plutește, nu călătorește prin aer, ci rămâne prinsă în acel mucus sau puroi.
- Afectează în primul rând (mai ales în cazurile clasice) zona capului și gâtului.
Gurma este o boală a ecvinelor care se recunoaște ușor în forma ei clasică, adesea doar pe baza simplei observări a animalului bolnav. Din această cauză de cele mai multe ori diagnosticul nu se verifică prin teste de laborator și nu întotdeauna se solicită atenția veterinarului pentru diagnostic și tratament. Mai mult, aproape nicăieri în lume gurma nu este boală notificabilă, ceea ce înseamnă că oficialitățile veterinare și sistemele de alertă a bolilor la ecvine nu iau cunoștință de apariția și/sau evoluția bolii în efectivele de ecvine.
Din aceste cauze estimarea numărului real de cazuri și focare este practic imposibilă. Ceea ce știm însă, cu siguranță, este că gurma este larg răspândită și produce suferință animalului bolnav (astfel scăzându-i calitatea momentană a vieții, bunăstarea), cauzează daune materiale proprietarilor (prin costul tratamentului și imposibilitatea folosirii animalului pentru scopul căruia îi este destinat) și poate duce la stigmatizarea facilităților unde au evoluat sau evoluează focare, de exemplu în cazul facilităților care oferă pensiune cailor. Recunoașterea gurmei clinic manifeste se bazează pe semne destul de caracteristice—care vor fi prezentate în materialul de mâine.